Imaginea a fost surprinsă într-un supermarket din Anglia în anul 1980. După cum se observă, și foarte mulți cunoaștem deja, dacă încă nu ne-a lăsat memoria, chiar și la „Alimentara” din România rafturile cu băuturi de orice fel, fie ele și mult mai puține ca varietate, erau îmbuteliate exclusiv în sticlă la vremea respectivă și ți se oprea garanție.
După ce le goleai, le duceai la magazin, de regulă cel din zona ta, destul de aproape să mergi pe jos, și fie le dădeai la schimb pentru a nu-ți mai opri garanție pe cele pline, fie încasai garanția. Mașinile de aprovizionare veneau, le aduceau pe cele pline în navete și plecau înapoi la fabrică cu cele goale pentru a fi igienizate și reumplute. Practic PET-urile nu existau și poluarea cu plastic de unică folosință era aproape inexistentă.
Dar omul, cea mai „inteligentă” (și egoistă) ființă de pe Pământ, nu a putut să mențină acest sistem ca să protejeze natura. Marile corporații, avide după profit oricât de mult ar fi, vor creșterea și maximizarea încasărilor până la infinit. Nimic altceva nu contează. Doar ei contează, acea mână de „businessmen” care dețin cele câteva companii vinovate pentru poluarea gravă cu plastic de unică folosință cu care ne confruntăm astăzi și care contaminează și cele mai îndepărtate locuri sălbatice de pe planetă. Plasticul a ajuns peste tot. Inclusiv în mâncarea și apa pe care le consumăm zi de zi. Se estimează, conform unor studii recente, că o persoană ingerează 5 grame de plastic pe săptămână. Echivalentul unui card bancar săptămânal. Mare parte având ca sursă apa și băuturile ambalate la PET.
Evident, lăcomia industriașilor împiedică acest lucru pentru a redeveni realitate. Dar noi, cetățenii de rând, avem ce face dacă nu vrem ca cei mici de azi să trăiască pe o planetă sufocată de plastic. Să nu se mai poată bucura de o natură curată. Deja se estimează că până în 2050 va fi mai mult plastic decât pește în mări și oceane. Practic, copiii din ziua de astăzi, adulții de mâine ajunși în puterea vârstei în 2050, se vor uita către mare sau ocean cu tristețe, nu cu bucuria cu care noi, cei mai mari, ne puteam uita în 1980, atunci când a fost făcută aceasta poză. Vor ști că zilnic vietăți marine nevinovate mor sufocate sau otrăvite cu ambalajele marilor businessman-i pentru că e „dreptul” lor să facă profituri de miliarde cu orice cost față de mediul înconjurător, nu-i așa? Dar dreptul nostru, al celorlalți pământeni cărora ne pasă, de a trăi pe o planetă nepoluată, naturală, frumoasă, curată, de ce nu se respectă?
Și totuși, ce putem face? Teoretic, puterea este la noi, dar nu ne pasă suficient de mult încât pur și simplu să refuzăm cât mai multe dintre produsele ambalate în plastic de unică folosință. Rafturile din ziua de astăzi sunt pline cu „nimicuri” pe cât de inutile existenței umane pe atât de toxice și poluante, și totuși vânzările lor cresc de la an la an. Omenirea se îndreaptă clar către propriul colaps. Nu din cauza asteroizilor, ci doar din cauza ignoranței, lăcomiei sau a prostiei multora dintre noi.