Lecția de ecologie pe care am primit-o în parc, de la o fetiță de aproximatix 4 ani. Din câteva cuvinte m-a lăsat paf și mi-a dat „șah-mat”. Educația pe care copiii o primesc acasă este ceva ce cu adevărat contează pentru a proteja Planeta Albastră.
În timp ce căutam castane, conuri și ghinde, alături de copilul meu, într-un parc din capitală, observ la un momentan dat, că o fetiță de aproximativ 4 ani aflată în apropiere, însoțită de părinții săi, are câteva frunze pe cap și mă gândesc să o salut și să-i spun.
Zic: Bună, ce frunze frumoase, nu-i așa?
Fetița: Bună, da. (pe un ton foarte liniștit)
Eu: Dar uite, au căzut câteva din pom și s-au așezat pe părul tău.
Fetița, tace puțin și zice, la fel de calmă, în timp ce aduna frunze uscate de pe jos: Nu au căzut… eu le-am pus.
Eu: O, ce frumos! Iți place să folosești lucruri naturale?
Fetița: Iubesc natura!
Eu, uimit și ușor copleșit de răspunsul ferm și plăcut pe care fetița l-a dat: A iubi natura este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care omul le poate face. Și cu aceste frunze pe care le aduni ce vrei să faci, le iei acasă pentru a le adăuga la colecția ta de „bijuterii” naturale?
Fetița, la fel de sigură pe ea: Nu! O să le pun în pomul de Crăciun.
Eu: Ce frumos! Și ce fel de pom de Crăciun vrei să ai anul acesta?
Fetița, mă fixează cu privirea și răspunde: Unul natural!
Simt că „îmi pică cerul în cap” și, probabil cu o față foarte dezamăgită, o întreb cu speranță, că nu se referă la ceea ce credeam: Un brad natural în ghiveci?
Fetița: Nu brad. Un pom făcut de mine, împreună cu Mami și cu Tati.
Îmi revine zâmbetul și zic: Ce veste minunată mi-ai dat! Credeam că îți plac brazii tăiați pentru pomul de Crăciun.
Fetița, se uită mirată la mine și zice: De ce crezi asta?
Eu: Iartă-mă, m-am pripit! Dar de ce nu îți plac brazii naturali de Crăciun?
Fetița: Pentru că mi-e milă de ei!
Eu: Și mie îmi este foarte milă de brazi și mă doare că sunt tăiați… Știai că brazii naturali care sunt tăiați de Crăciun au nevoie de 10 – 12 ani ca să crească la acea înălțime?
Fetița: E mult? Nu știam…
Eu: Da, e foarte mult. Aproape tot atât cât are nevoie un copil să crească ca să devină adolescent.
Fetița între timp strânsese suficiente frunze cât să nu le mai poată ține în brațe. Se ridică și le duce părinților ei care asistau curioși la discuție de la mică distanță precum dascălul care își urmărește elevul la un test practic. Se întoarce să mai adune și alte frunze și zice: Fetița: Dar tu știi regula celor 3 R pentru a proteja natura?
Din nou, șoc! Și uimit de educația ei primită acasă, răspund mirat: Ce regulă?
Fetița: Regula „râu, rățușcă, rămurică”.
Mă uit pentru o secundă către părinții ei și-i văd cum îmi zâmbesc încercând să îmi transmită un mesaj ca să continui discuția și-i răspund, iar mirat: Nu știam această regulă, cum se respectă?
Fetița: Uite, dacă înveți să pui hârtia în coșul pentru hârtie, plasticul în coșul pentru plastic și sticla în coșul pentru sticlă, o să protejezi și apa, animalele și pădurile.
Fără să-mi dau seama ce expresie aș mai fi putut avea pe față în momentul în care fetița mi-a dat acest răspuns, probabil ca cea a unui campion de șah care tocmai a primit mat din câteva mutări de la un debutant, întind mâna fetiței și îi răspund: Îți mulțumesc frumos pentru această lecție frumoasă și îți promit că regula „râu, rățușcă, rămurică” nu o voi uita niciodată! Fetița dă mâna cu mine și zâmbind mulțumită se întoarce la adunat frunze.
Merg la părinții ei zâmbind și le spun: Sunteți minunați, felicitări! Cu așa părinți, planeta mai are o șansă! Dau mâna cu ei și plec cu copilul mai departe ușor emoționat, dar plin de bucurie și speranță în același timp. Gândindu-mă, uite, există și părinți care au înțeles ce înseamnă „Protejează ceea ce cu adevărat contează!”