„Natura fără 1 milion de PET-uri” este o inițiativă cetățenească, fără sponsorizări, fără alte interese. Cetățeni simpli care se implică, fiecare când și cum poate, la o acțiune națională de curățenie și de conștientizare a problemei poluării cu PET-uri.
Campania „Natura fără 1 milion de PET-uri” este doar o etapă pe care o adăugăm la lupta noastră, în calitate de simpli cetățeni, împotriva poluării cu plastic și vizează în principal următoarele aspecte:
- Conștientizarea gravității problemei poluării cu plastic în rândul a cât mai mulți cetățeni.
PET-ul fiind cel mai des întâlnit ambalaj din plastic la toate acțiunile de ecologizare anterioare, merită a fi scos în față. - Captarea atenției poluatorilor, care de ani de zile „întorc capul” în alte direcții.
Vrem să le atragem atenția asupra problemelor de mediu pe care le cauzează cu fiecare PET care le iese pe poarta fabricilor sau magazinelor și să nu mai ignore faptul că, singura cale cu adevărat eficientă împotriva poluării cu plastic este eliminarea sa direct de la sursă, adică direct din fabrică sau din magazin. Apă potabilă la robinet, sisteme casnice de filtrare, apa îmbuteliată la sticlă (ambalaj non-toxic care se poate recicla la nesfârșit) cu garanție, ca să fie returnată și refolosită, acestea sunt soluțiile către care trebuie să ne îndreptăm dacă nu vrem să ne sufocăm cu propriile deșeuri. România este grav afectată de poluarea cu PET-uri. Reciclarea acestora doar amână efectul poluării cu plastic, nu rezolvă cauza. Din păcate… Cu toate acestea, cele aruncate în natură trebuie adunate și pe cât posibil reciclate, pentru că impactul lor pe termen mediu și lung, asupra ecosistemelor, este devastator. - Evidențierea problemelor grave care există la nivel național legat de gestionarea incorectă a deșeurilor
Lipsa posibilității de colectare separată a reciclabilelor, lipsa curățeniei, lipsa prevenției, lipsa educației, și expunerea indolenței multor autorități locale. Le vom pune guvernanților și primarilor iar realitatea în față, de data această cu noi argumente primite de la sute, sperăm mii, de cetățeni care vor alege să participe la această campanie. Suplimentar vom invita politicieni și demnitari să se alăture campaniei, cu speranța că vor înțelege astfel mai bine situația actuală și că vor suține astfel schimbările atât de necesare pentru rezolvarea problemelor grave legate de poluarea cu PET-uri și managementul defectuos al deșeurilor în cele mai multe localități din România. - Educație prin puterea exemplului
Fiecare cetățean care se implică și contribuie la campania „Natura fără un milion de PET-uri” dă un exemplu pozitiv în comunitatea sa. Cu siguranță unii dintre concetățenii săi vor învăța ceva văzându-l că participă. Vor auzi, vor discuta și ceva bun tot le va rămâne în minte din acest exemplu. - Noi dovezi pentru urgentarea introducerii garanției de 50 de bani
Campania va demonstra a mia oară că, în mod incontestabil, România are nevoie de introducerea CORECTĂ a garanției de 50 de bani pentru returnarea și reciclarea ambalajelor de băuturi (PET-uri, doze, sticle), ca în Germania sau alte în alte state civilizate. Se numește sistem de garanție-returnare (SGR) și ar fi trebuit să fie demarat în țara noastră de la 01 ianuarie 2021, dar a fost blocat, pe ultima sută de metri, de către poluatori. Avem o petiție deschisă în acest sens, vă invităm să o semnați și să dați vorba mai departe. Detalii petiție aici https://bit.ly/36NpvxY
UPDATE 10 octmbrie 2021
Hotărârea de Guvern pentru Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a fost adoptată
Desfășurarea și durata campaniei
Din păcate, contextul pandemic și reglementările legislative date de pandemie nu ne permit o organizare în teren cu echipe care să acționeze simultan, într-un cadru mai amplu, în aceeași zi, cu caravane, televiziuni, firme de salubrizare după noi etc. Considerăm că în acest moment o participare „pe cont propriu” a fiecărui cetățean care dorește să se implice, însă cu o centralizare generală și cu o bună comunicare online pe pagina de Facebook „România Ecologică” și pe site-ul nostru, este mai adecvată, dar poate fi suficient de eficientă pentru a ne atinge obiectivul principal, respectiv un milion de PET-uri adunate din natură.
Va fi o campanie de durată, poate luni de zile, poate mai mult.
A aduna 1 milion de PET-uri din natură nu este un obiectiv ușor de atins și necesită participarea a mii de oameni. Din experiența practică pe care o avem, putem estima că va fi nevoie de circa 20.000 de ieșiri la adunat. Am constatat că la o singură ieșire, media PET-urilor adunate în 1-2 ore este de aproximativ 50 de unități. Ne referim la cele adunate atunci când ieșim la plimbare prin parcurile neadministrate, prin pădurile apropiate localităților, pe la marginea terenurilor agricole etc. Evident că dacă mergi într-un loc unde se aruncă ilegal deșeuri, vei putea aduna mult mai multe PET-uri în 1-2 ore. În concluzie, durata campaniei „Natura fără un milion de PET-uri” se anunță a fi foarte lungă și probabil că în următoarele 2-3 luni vom putea estima mai bine când vom reuși să avem 1 milion de PET-uri adunate din natură.
RECOMANDARE
De preferat ar fi să mergem și să adunăm PET-urile aruncate în natură din locuri unde este puțin probabil ca autoritățile publice să meargă să le strângă vreodată. Iar pentru depozitele ilegale de deșeuri ar fi mai bine să sesizăm Garda de Mediu, Primăriile, Apele Române etc. ca să se ocupe dumnealor, așa cum le scrie în fișa postului.
Așadar, dacă dorești să participi te rugăm să parcurgi următorii pași:
- Identifică locul unde poți duce PET-urile adunate din natură, cu speranța că măcar o parte dintre acestea vor putea fi reciclate.
Dacă nu există în zona ta infrastructura necesară colectării separate a deșeurilor reciclabile (deși legea 211/2011 spune că e obligatoriu pentru primării să o asigure), îți recomandăm să întrebi la Primărie dacă pot pune la dispoziție măcar un punct de colectare reciclabile. Iar firma care se ocupă cu salubrizarea să le ridice separat de acolo și să le ducă la o stație de sortare pentru reciclare. - Numără și fotografiază PET-urile adunate din natură.
Apoi trimite la redactia@romaniaecologica.ro pozele, câteva detalii despre zonă și numărul total de PET-uri pe care le-ai adunat. Sau, dacă îți este mai ușor, adaugă sub formă de comentarii poza și informațiile, pe pagina noastră de Facebook, la postarea de aici: http://bit.ly/3bcMgxQ - Dă vorba mai departe și încearcă să inspiri și alți cetățeni să participe la campania „Natura fără 1 milion de PET-uri” și nu uita să folosești acest tag #NaturaFărăPET.
Vor urma noi postări pe pagina noastră de Facebook cu evidența generală reactualizată și vom publica pe site articole și comunicate despre campanie, pe toată durata de desfășurare.