Aceste cutii din carton se află în incinta Ministerului Mediului (câte un set la fiecare etaj), pentru ca angajații să își sorteze pe categorii deșeurile. Sunt golite periodic de către un colector autorizat și preluate ca să fie reciclate. Recipiente speciale pentru colectarea separată a deșeurilor ar trebui să întâlnim peste tot. În toate instituțiile publice, în toate sediile firmelor, în toate unitățile de învățământ, la fiecare bloc, casă și așa mai departe, pentru că este obligatoriu să ne sortăm gunoiul și să se recicleze.
„Producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri cu condiția respectării prevederilor art. 16 alin. (1) și (4) introduc colectarea separată cel puțin pentru hârtie, metal, plastic și sticlă, iar până la data de 1 ianuarie 2025 și pentru textile.” spune ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 19 august 2021
„Articolul 16
(1) Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri, în cazul în care acest lucru este necesar, pentru respectarea prevederilor art. 15 și pentru facilitarea sau îmbunătățirea pregătirii pentru reutilizare, reciclării și altor operațiuni de valorificare, au obligația să colecteze deșeurile separat și să nu le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite.
(4) Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului poate autoriza din punctul de vedere al protecției mediului, în baza procedurilor generale stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului sau ANPM, derogări de la alin. (1), cu condiția să fie îndeplinită una dintre următoarele condiții:
a) colectarea amestecată a anumitor tipuri de deșeuri nu le afectează potențialul de a fi supuse pregătirii pentru reutilizare, reciclării sau altor operațiuni de valorificare în conformitate cu art. 4, iar operațiunile respective produc un rezultat de o calitate comparabilă cu cea obținută în urma colectării separate;
b) colectarea separată nu produce rezultatul optim din punct de vedere ecologic dacă se ține seama de impactul integral asupra mediului al gestionării fluxurilor corespunzătoare de deșeuri;
c) colectarea separată nu este fezabilă din punct de vedere tehnic, având în vedere bunele practici de colectare a deșeurilor;
d) colectarea separată ar presupune costuri economice disproporționate, având în vedere costurile generate de impactul negativ asupra sănătății și mediului al colectării și tratării deșeurilor mixte, potențialul unor îmbunătățiri în materie de eficiență în colectarea și tratarea deșeurilor, veniturile provenite din vânzarea de materii prime secundare, precum și aplicarea principiului „poluatorul plătește“ și răspunderea extinsă a producătorilor.” mai scrie în OUG nr. 92//2021
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 19 august 2021 este cel mai nou act normativ care face referire la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea acestora. Însă legea 211/2011 prevedea obligativitatea colectării separate încă din anul 2011.
{gallery}stiri/Ministerul_Mediului/Legea_spune_că_este_OBLIGATORIU_să_ne_sortăm_gunoiul/galerie{/gallery}
Câți respectă aceste obligații legale?! Puțini, foarte puțini, de aceea suntem rușinea Europei când vine vorba de reciclare.
sursa (date rata de reciclare UE): eea.europa.eu