Atunci când, dintr-un motiv sau altul, nu facem pâine acasă, mergem la brutăria din apropiere. Facem asta e multă vreme. Cunoaștem brutarii, ne ajutăm și ne respectăm mult reciproc. Oameni pricepuți în arta pâinii. Îmbrăcați frumos în haine din bumbac de un alb imaculat. Cu tichie, mască și o atitudine de îți lasă gura apă când vezi ce pâine iese din mâinile lor.
Când vrem pâine caldă, proaspătă, fără procării, fără să fie sufocată în plastic, mergem la brutăria noastră de suflet. Cu propria sacoșă din pânză naturală, adusă de acasă special pentru pâine. Am făcut asta cu mult înainte de pandemie, pe tot timpul pademiei și vom continua să facem acest lucru atâta vreme cât va exista brutăria. Nu există o variantă mai bună de a cumpăra pâine foarte proaspătă de calitate, fără plastic și fără compromisuri, cum ar fi congelată, cu E-uri sau aditivi, plimbată sute de kilometri și stocată în plastic (unde evident există un transfer de chimicale din ambalaj în conținut, nimeni nu poate contesta asta) zile sau săptămâni în șir. Așadar, vă recomandăm cu toată încrederea: adoptați un brutar. Susțineți afacerile mici de familie din zona voastră și protejați natura totodată.
La casa de marcat, separat de brutari, casierul e chiar „patronul”, care nu atinge niciodată pâinea, dar care ne zâmbește și ne mulțumește manifestând o modestie rar întâlnită. Confirmând astfel încă o dată cele pe care le-am scris cu ceva timp în urmă, într-un alt articol pe blogul nostru: Când cumperi de la afacerile locale, de familie, nu plătești pentru lux și fițe, plătești pentru ca o familie să aibă o pâine pe masă.