Pentru că este dovedit științific faptul că PET-urile în care se îmbuteliază apă eliberează substanțe toxice otrăvitoare pentru sănătatea oamenilor în anumite condiții, toți îmbuteliatorii au trecut explicit pe etichetă "A se păstra la loc răcoros, ferit de razele soarelui, umiditate și îngheț" sau "Condiții de păstrare: A se depozita în loc răcoros, 4-25 grade celsius, ferit de ingheț și soare. A se evita depozitarea lângă produse cu mirosuri puternice".
Dar, cu toate acestea, aceiași nepăsare față de poluarea cu plastic o manifestă și față de sănătatea clienților, depozitând PET-urile toxice și poluante în plin soare la peste 35 de grade celsius. Dacă Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București sau altă instituție a statului dorește să se autosesizeze și să demareze un control la acest magazin Carrefour, adresa unde au fost surprinse imaginile de către cititorii "România Ecologică" este Bd-ul Metalurgiei, Nr. 12-18, Sector 4, București.Galerie Foto: Carrefour depozitează PET-urile poluante în plin soare. Nepăsare față de poluarea cu plastic și față de sănătatea clienților în egală măsură, apa îmbuteliată în plastic este ținută la peste 35 de grade celsius.
Iată ce spune Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) despre pericolele pentru sănătatea omului din PET-uri
Unele produse din plastic conțin substanțe chimice care pot dăuna sănătății noastre — de exemplu bisfenolul A, sau anumiți ftalați. Utilizăm numeroase produse care sunt fabricate din plastic. Ecranul pe care citiți textul de față conține probabil un tip de material plastic, bem apă din sticle de plastic iar copiii noștri se joacă cu jucării de plastic. Cele mai importante două substanțe care trebuie urmărite în materialele plastice sunt bisfenolul A (BPA), utilizat într-o varietate de produse de consum și anumiți ftalați, care se găsesc adesea în jucării.
Bisfenolul A — un ingredient cheie în fabricarea materialelor plastice și a rășinilor
Bisfenolul A (BPA) este o substanță utilizată în fabricarea industrială a produselor din policarbonat. Acestea includ produse de uz comun precum veselă din plastic reutilizabilă și sticle pentru băuturi, echipamente sportive, CD-uri și DVD-uri. Rășinile epoxidice care conțin BPA se utilizează ca straturi de acoperire în interiorul conductelor de apă, al cutiilor de conserve și al dozelor pentru băuturi pentru a extinde perioada de valabilitate a acestora și pentru a evita ca alimentele sau băuturile să capete gust metalic. De asemenea, este utilizat în stratul de acoperire al bonurilor fiscaleBPA a fost clasificat ca perturbator endocrin, ceea ce înseamnă că are un efect toxic asupra capacității noastre de reproducere
Ftalați — agenți de înmuiere a materialelor plastice
Ftalații sunt substanțe chimice utilizate adesea ca agenți de înmuiere a plasticului de tip PVC. Pentru a face plasticul mai flexibil sunt necesari plastifianți și, în majoritatea cazurilor, aceștia sunt ftalațiUnii ftalați sunt însă dăunători pentru sănătatea dumneavoastră. De exemplu, următorii ftalați sunt clasificați ca perturbatori endocrini care sunt toxici pentru reproducere, ceea ce înseamnă că pot afecta fertilitatea sau copilul nenăscut.
- Ftalat de bis(2-etilhexil) (DEHP)
- Ftalat de butil și de benzil (BBP)
- Ftalat de dibutil (DBP)
- Ftalat de diizobutil (DIBP)
#RomâniaEcologică