Avem impresia că totul pe această planetă ni se cuvine. Că suntem cei mai „tari” și că deținem controlul absolut a tot ceea ce trăiește pe Pământ fără să ne dăm seama cât de mult rău îi facem. Zi de zi natura suferă pentru că omul se crede foarte deștept, foarte tare și atotputernic. În fapt, suntem slabi în fața unor nevoi false și nu suntem nici pe departe cea mai inteligentă ființă de pe Terra. Omul este singura vietate de pe această planetă care NU mai face parte din ecosistem. Am creat o lume paralelă artificială bazată pe consumul de nevoi false, nevoi inventate care nu au niciun sens pentru existența noastră, așa cum ne-a fost dată de Mama Natură.
Prin ceea ce facem în viața de zi cu zi suntem, mai mult sau mai puțin, paraziții planetei contrar așteptărilor de „cea mai inteligentă” ființă de pe Pământ. Avem capacitatea de a construi lucruri inedite dar suntem incapabili să schimbăm modul în care o facem și să înțelegem că ne dărâmăm singuri casa.
Simon Kneebone, caricaturist și ilustrator australian cu peste 25 de ani de experiență, a realizat câteva lucrări excepționale prin care atrage atenția asupra felului în care relația dintre om și natură a devenit din ce în ce mai toxică pentru planetă. Economia nu poate crește la nesfârșit bazându-se pe consumul resurselor limitate ale Pământului, animalele marine (și nu numai) suferă și prea puțini oameni observă, a sosit momentul să renunțăm la combustibilii fosili și să dezvoltăm sursele alternative sustenabile necesare obținerii energiei, surplusul și consumul de nimicuri produse pentru societatea de consum dominată de nevoile false aduc schimbări climatice ce pun în pericol viața pe Pământ, decimarea pădurilor de dragul profiturilor financiare și incapacitatea statelor de a acționa eficient și de a conlucra pentru binele naturii sunt câteva dintre temele propuse de către artistul australian Simon Kneebone în rândul lucrărilor sale.