Dacă Barilla poate să renunțe la plastic, de ce nu ar putea și Paste Băneasa sau alți producători autohtoni?!
Am vrea să vedem toți producătorii români că se implică în recuperarea și reciclarea hârtiei, în promovarea soluțiilor prietenoase cu natura pentru fabricarea ambalajelor din carton și că renunță la plasticul de unică folosință. Sigur se poate!

 

Cum ar fi ca toate pastele făinoase să fie ambalate în carton reciclat, fără pic de plastic? Barilla ne arată cu această gamă de produse că se poate. Cu siguranță producătorii români de paste făinoase ar putea face lucrurile și mai bine. De exemplu să se implice activ în colectarea și reciclare cartonului.

E posibil? Noi suntem convinși că da. Prin încheierea unui parteneriat cu un reciclator de hârtie. Unul dintre cei mai importanți reciclatori de hârtie din România reciclează în prezent 30% din totalul maculaturii colectate și produce ambalaje din carton, deci soluții în plan local există. Apoi prin încheierea unui alt parteneriat cu magazinele de desfacere, prin care consumatorul final să fie recompensat cu o reducere, fie ea și simbolică, dacă returnează minim 10 ambalaje de carton din aceeași gamă de produse. Distribuitorul poate fi și el implicat în acest proces. Aduce de la fabrică la punctul de desfacere baxurile pline cu paste ambalate în carton și ridică ambalajele goale, colectate prin intermediul campaniei promoționale. OK, poate descrierea noastră este mult simplificată, dar cu siguranță mecanismul de bază poate fi pus în practică, dacă există implicare pentru mediu și mai ales pentru binele generațiilor viitoare. Ne e greu să credem că, dacă se vrea cu adevărat, nu se poate.